Noul număr al revistei DACHSER este aici!

Ștafeta a fost predată: următoarea generație a conducerii DACHSER, în frunte cu CEO Burkhard Eling, a preluat oficial frâiele companiei la 1 ianuarie a acestui an. În cel mai nou număr al revistei DACHSER, reflectăm asupra acestei tranziții.

Revista DACHSER 01/21

Intitulat „Căutând un echilibru între stabilitate și schimbare”, cover story-ul descrie modul în care a avut loc tranziția la DACHSER, astfel încât noua echipă de manageri să poată continua să scrie o poveste de succes care a început acum mai bine de 90 de ani.

Avem de spus și câteva povești de succes ale clienților În acest număr al revistei puteți citi, printre altele, cum sucursala DACHSER din Neuss lângă Düsseldorf asigură și mai multă eficiență pentru trei clienți majori din sectorul alimentar în depozitul său special transformat. De asemenea, facem o călătorie în Austria, unde de zece ani încoace, colegii noștri din Air & Sea Logistics se asigură că produsele de la unul dintre cei mai mari prelucrători de lemn sunt transportate în întreaga lume - pe calea ferată, navală și aeriană. Ori de câte ori este necesar, DACHSER organizează, de asemenea, transportul întregii instalații de producție sau, așa cum a fost cazul anul trecut, de echipament medical urgent.

Un alt articol vorbește despre echipamentele de protecție personală: în 2020, DACHSER a ajutat o companie tânără din regiunea Asturia din nord-vestul Spaniei să furnizeze peste 100 de milioane de măști și alte produse medicale în toată Spania și în alte țări europene. Citiți articolul pentru a afla ce a făcut această colaborare atât de reușită, mai ales în timpul unei pandemii.

Exemplarul tău personal

Ca de obicei, paginile revistei oferă multe alte povești din lumea logisticii. Mai jos puteți descărcați PDF-ul. Sperăm că noul număr al revistei DACHSER va fi pe placul dumneavoastră.

DACHSER magazine 01/21 - English PDF (8,57 MB)
DACHSER worldwide
Contactați-ne
Contact Madalina Sandu