Conflictul dintre Rusia și Ucraina: impact asupra operațiunilor globale de transport aerian și maritim de la DACHSER

Dorim să vă informăm despre impactul conflictului dintre Rusia și Ucraina asupra transportului aerian internațional, transportului maritim și feroviar. Mai mult, am dori să vă împărtășim ce măsuri a trebuit să luăm pentru a proteja lanțurile de aprovizionare cât mai mult posibil.

Suspendăm orice booking din sau către Ucraina până la o nouă notificare. În plus, nu mai putem accepta booking-uri pentru serviciile noastre feroviare între Asia și Europa. Aceeași regulă se aplică transporturilor intercontinentale între Asia și Europa, ori de câte ori astfel de transporturi ar  tranzita Rusia, Belarus sau Ucraina. Motivul pentru aceste măsuri este că nu mai putem garanta tranzitul în siguranță al mărfurilor clienților noștri prin țările menționate mai sus.

Acceptăm în continuare booking-uri provenite din sau destinate Rusiei și Belarusului, doar dacă companiile aeriene și maritime continuă să ofere volume pe aceste rute. Observăm că primii transportatori și companii aeriene își suspendă activitățile legate de transportul către/din aceste țări. Inutil să spunem că booking-urile către/dinspre Rusia și Belarus trebuie să respecte pe deplin cele mai recente sancțiuni guvernamentale impuse acestor țări.

Pe lângă aceste măsuri specifice, ne așteptăm la implicații suplimentare asupra operațiunilor noastre. Regiunea conflictuală, respectiv țările implicate în conflict au o mare importanță pe piețele internaționale de petrol și energie. Acest lucru provoacă deja unele evoluții foarte dinamice ale prețurilor petrolului și, prin urmare, suprataxe legate de petrol, cum ar fi BAF și suprataxe pentru combustibil. Vom monitoriza îndeaproape evoluțiile ulterioare și vă vom ține la curent. Mai mult, vedem deja ce ar putea fi începutul unei crize de capacitate pe piața transportului aerian de mărfuri, deoarece companiile aeriene europene sunt interzise în spațiul aerian rus și companiile aeriene ruse sunt interzise în spațiul aerian european.

Deocamdată, nu este previzibil cât va dura această situație sau cum se va dezvolta situația. Vom continua să depunem toate eforturile pentru a oferi soluții clienților noștri și pentru a vă ține la curent cu evoluțiile viitoare pentru a asigura continuarea lanțurilor dumneavoastră internaționale de aprovizionare.

Echipele noastre din întreaga lume vă vor contacta, dar vă rugăm să nu ezitați să luați legătura cu  persoana dumneavoastră de contact de la DACHSER pentru a vă evalua situația particulară și pentru a discuta despre alte aranjamente pentru transportul dumneavoastră aerian, maritim și feroviar.

DACHSER worldwide
Contactați-ne
Contact Madalina Sandu