înapoi
Noutăți Comunicate de presă

Transportul în sistem de grupaj – propunerea DACHSER: costuri mai mici decât la transportul direct al mărfurilor cu greutate redusă și transparență pe tot lanțul logistic

Transportul în sistem de grupaj

Logistica europeană a intrat într-o nouă paradigmă în perioada post-pandemie și în contextul noilor provocări geo-politice, când focusul este pe optimizarea operațiunilor. Dan Georgescu, Operations Manager European Logistics la DACHSER România, vorbește în acest interviu despre cele mai noi soluții logistice, care integrează masiv tehnologia și pot fi accesate și de către companiile din România. Dan a explicat în detaliu în ce constă transportul în sistem de grupaj, devenit cea mai eficientă soluție datorită multiplelor avantaje: costuri și timpi de tranzit mai mici, control pe toată durata transportului, impact redus asupra mediului.

Lider în logistica mondială, DACHSER este o companie de familie fondată de Thomas DACHSER în 1930, cu sediul la Kempten, Germania, care astăzi are o amprentă globală în 43 de țări, cu 382 de locații și peste 34.000 de angajați. În România, DACHSER a intrat în 2009 și are patru filiale, în București, Brașov, Arad și Ploiești.

De ce ar trebui să aleagă o companie livrarea în sistem grupaj?

Datorită factorilor macroeconomici externi și influențelor economiei locale, comerțul cu bunuri și produse s-a remodelat în ultimii ani în așa fel încât nevoile din piață indică creșterea frecvenței transporturilor și diminuarea cantităților transportate. Aceste elemente  determină alegerea tipului de transport de către clienții noștri, înclinând balanța în favoarea transportului în sistem grupaj, ținând cont și de aspectele comerciale cum sunt costul și timpul de tranzit.

Care sunt avantajele soluției de grupaj?

În cazul utilizării variantei de transport în sistem grupaj, tariful de transport reprezintă unul dintre marile avantaje deoarece mărfurile circulă între platformele DACHSER consolidate pe mijloace de transport de mare capacitate road-train compuse din 2 containere cu lungimea totală de 15,2 metri (22 tone), cu o capacitate de încărcare dublă datorită sistemului double deck, astfel că se poate ajunge la o încărcare de până la 60 de paleți, în funcție de înălțimea acestora. Comparativ, costul pe palet transportat cu un vehicul obișnuit, cu capacitatea efectivă de 1,5 tone și maximum 10 paleți, pentru același parcurs principal, este semnificativ mai mare decât  în cazul unui vehicul road-train.

Un alt avantaj îl reprezintă predictibilitatea timpului de tranzit întrucât cu ajutorul tehnologiei GPS - Telematics cu care sunt echipate containerele DACHSER se poate monitoriza poziția exactă pe toată durata transportului.

În ceea ce privește operațiunile de manipulare în platformele DACHSER s-au înregistrat mari progrese la nivelul aplicațiilor IT folosite cum este sistemul ILO (Advanced Indoor Localization and Operations) unde paleții de marfă pot fi ușor localizați cu ajutorul unor unități de scanare de mare performanță în baza unei matrice de date ( similară codului QR) plasată pe fiecare pachet. Acest lucru îmbunătățește performanța la nivelul platformelor DACHSER prin reducerea timpilor de lucru și de tranzit. Baza tehnologică a sistemului este reprezentată de codurile bidimensionale ale matricei de date de pe partea superioară a fiecărui pachet, care servesc drept identificator, precum și de câteva sute de unități de scanare optică montate în tavanului halei, care acoperă întreaga suprafață a podelei.

Prin ce se diferențiază DACHSER în raport cu competitorii săi de pe piața europeană?

Piața europeană este foarte competitivă, iar DACHSER are avantajul de a fi dezvoltat o rețea de servicii de transport pan-europene, cu o arhitectură de platforme care funcționează descentralizat și asigură proximitatea regională față de clienți. Faptul că am creat un sistem european standardizat de servicii asigură buna funcționare a sistemului, predictibil, cu respectarea programului prestabilit, și cu integrarea de soluții orientate către client și industrie.

Interviu cu: Dan Georgescu

Nevoile din piață indică creșterea frecvenței transporturilor și diminuarea cantităților transportate.

Cât de sustenabil este transportul în sistem grupaj?

Sustenabilitatea este un capitol care ne preocupă în mod special, iar transportul în regim de grupaj contribuie la scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră la nivelul DACHSER prin rata ridicată de utilizare a capacității camioanelor ce conectează platformele DACHSER și reducerea, astfel, a numărului de vehicule utilizate în operațiunile de transport. Sistemul de grupaj reduce și poluarea fonică prin scăderea numărului vehiculelor folosite în derularea transporturilor datorită folosirii vehiculelor cu capacități de încărcare mai mare, datorită unei planificări mai eficiente prin utilizarea programelor IT dezvoltate de DACHSER.

În plus au fost integrate în flota DACHSER vehicule electrice. Unele dintre ele sunt folosite ca parte din conceptul de livrare urbană sustenabilă „DACHSER Emission-Free Delivery”. Prin acest concept, care este implementat în 13 metropole europene, livrările se fac în condiții zero-emisii într-o arie definită în centrul orașului. Flota de vehicules cu sisteme alternative de condus este extinsă rapid pe distanțe mici și mari, pe măsură ce tot mai multe state și orașe europene adoptă politici de sustenabilitate tot mai ambițioase.

Care sunt pașii prin care trece un client de la plasarea comenzii către DACHSER până la livrarea coletului?

Prin intermediul platformelor IT DACHSER create cu scopul de a interacționa eficient cu clienții noștri putem gestiona fluxul de informații necesar derulării transporturilor. În acest sens clienții care dețin un cont DACHSER pe platforma eLogistics pot afla direct costul de transport iar ulterior deciziei acestora comenzile de transport se pot lansa direct prin acest canal de comunicație. Comenzile de transport sunt procesate de către colegii noștri din Departamentul Customer Service care vor supraveghea buna desfășurare a acestora până la momentul livrării și vor comunica cu clienții ori de câte ori situația o va impune. În același timp, clienții vor avea acces total, prin intermediul eLogistics, la datele privind starea transportului, arhiva digitală unde pot regăsi confirmările de livrare, iar în același timp pot filtra și monitoriza toate transporturile desfășurate într-o anumită perioadă de timp.

Care sunt principalele avantaje ale soluției de grupaj DACHSER în raport cu competitorii?

În primul rând DACHSER a reușit să dezvolte o rețea europeană cu acoperire completă și mai mult decât atât, să cunoască detaliile specifice fiecărei țări unde se desfășoară transporturile, fiind astfel capabili să livrăm servicii de calitate, cu eficientizarea timpilor și a costurilor. Avem o frecvență de livrare ridicată în toată Europa și îmbunătățim continuu timpii de expediere între țările cu schimburi comerciale ridicate, prin asigurarea de conexiuni zilnice. Clienții au acces la informații în timp real despre timpul de expediere și statusul transportului, iar procesele de achiziție și distribuție sunt garantate prin planificarea și expedierea precise.

Platformele noastre sunt interconectate cu linii directe cu cele 3 hub-uri - Clermont Ferrand (Franța), Überherrn (Germania) și Lozorno (Slovacia) – care au rolul de a consolida la nivel regional mărfurile către o anumită destinație.  De pildă, un hub poate prelua mărfuri din Spania, Franța și Portugalia destinate României, situație în care operațiunea de transport efectiv este eficientizată.

Dacă ne referim strict la România, ne dorim să susținem creșterea exporturilor printr-un plan de trafic ajustat care va include deschiderea unor linii noi de export zilnice către Germania, la tarife de transport atractive și timpi de tranzit reduși care vor avea un impact pozitiv asupra afacerilor clienților noștri.
 

DACHSER worldwide
Contactați-ne
Contact Tereza Haraksim PR and Marketing Consultant